Mărimea penalității în 2019

2071

Care este mărimea penalităţii în anul 2019 pentru neachitarea impozitelor în termen?

Potrivit prevederilor art. 228 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, majorarea de întârziere (penalitatea) este o sumă calculată în funcţie de cuantumul impozitului, taxei şi de timpul scurs din ziua în care acestea trebuiau plătite, indiferent de faptul dacă au fost sau nu calculate la timp. Aplicarea de către organul fiscal sau alt organ abilitat majorării de întârziere este obligatorie, independent de forma de constrîngere. Majorarea de întârziere reprezintă o parte din obligaţia fiscală şi se percepe în modul stabilit pentru impunerea fiscală. Pentru neplata impozitului, taxei în termenul şi în bugetul stabilite conform legislaţiei fiscale se plăteşte o majorare de întârziere, determinată în conformitate cu art. 228 alin. (3) din Codul fiscal, pentru perioada care începe după scadenţa impozitului, taxei şi care se încheie în ziua plăţii lor efective inclusiv.

Conform prevederilor art. 228 alin. (3) din Codul fiscal, cuantumul majorării de întârziere se determină în funcţie de rata de bază (rotunjită pînă la următorul procent întreg), stabilită de Banca Naţională a Moldovei în luna noiembrie a anului precedent anului fiscal de gestiune, aplicată la operaţiunile de politică monetară pe termen scurt, majorată cu 5 puncte.

Potrivit pct. 1) din Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei cu privire la nivelul ratelor dobânzilor Băncii Naționale a Moldovei și la norma rezervelor obligatorii nr. 268 din 31.10.2018, se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul actual de 6.5 la sută anual.

Prin urmare, mărimea anuală a majorării de întârziere pentru anul 2019 pentru neachitarea în termen a obligaţiilor fiscale la bugetul de stat şi bugetele locale, constituie 12% (7% + 5%) sau 0,0329% zilnic.

Menționăm că pentru perioadele precedente, majorarea de întârziere a constituit:

  • în 2018 – 12% anual sau 0,0329% zilnic;
  • în 2017 – 14% anual sau 0,0384% zilnic;
  • în 2016 – 25% anual sau 0,0683 zilnic;
  • în 2015 – 9% anual;
  • în 2014 – 10% anual;
  • în 2013 – 10% anual;
  • în 2012 – 15% anual.
Abonează-te la Tax Expert

LASĂ UN COMENTARIU

Lasă comentariul!
Lasă numele